Un om despre care, cel mai probabil, cu toții am auzit. Trebuie ca, măcar o dată, să te fi uitat la filmele lui când erai mic. Măcar o dată ai râs de mersul său ciudat, de boacănele pe care ajungea să le facă, de mobilitatea sau trucurile sale.
Charlie Chaplin este omul despre care vorbesc. Cel care a schimbat pentru totdeauna cinematografia. Dar spectacolul care a avut loc pe scena Ideo Ideis, ediția #21. „Charlie Chaplin the X-ray of his soul”, în regia lui Dumitru Acriș, vorbește despre ce se află în spatele imaginii comice, pe care cu toții o cunoaștem.
Un om. Un copil care își dorea doar să fie iubit, cu o copilărie pe care puțini au capacitatea să și-o imagineze. Cristi Iacob a portretizat într-un mod autentic, fără artificii inutile, adevărata viață a lui Charlie Chaplin.
Cred că a fost un spectacol extraordinar, plin de emoție, suspans, care mi-a strâns inima, iar la final m-a lăsat fără cuvinte.

Toate momentele și bucățile prezentate s-au legat între ele, reușind să contureze o perspectivă pe care puțini o au despre „vagabondul” din fața camerei. O poveste despre extaz, disperare, durere, regret și cel mai important, despre curajul de ,,a fi”, de a lupta pentru cine ești, pentru ceea ce vrei și ceea ce simți, într-o lume care îți dă prea multe „sfaturi” și impune prea multă cenzură. El spune doar: „Fiți oameni!”. Sunt recunoscător că am avut șansa să văd un asemenea spectacol și un asemenea actor în elementul său natural.
Astfel, mă întorc la o singură vorbă care este și o să rămână mereu în sufletul meu: „O zi în care nu ai râs este o zi pierdută.”