Mă trezesc în fața unei scene desprinse din realitate.

Când am pășit în sală, am crezut că nu înțeleg despre ce este vorba din cauza întârzierii mele de zece minute. Așa că am așteptat în liniște momentul în care voi înțelege ce se petrece în piesa de teatru „Leonardo! 500 de ani e prea mult!”.

În timp ce spectacolul continua, simțeam că în loc să înțeleg ce se întâmplă, devin din ce în ce mai confuză. Personajele zburdau libere dintr-un loc în altul, vorbeau brusc și făceau gesturi pe cât de ciudate, pe atât de amuzante. La început, am crezut că Mona Lisa este elementul principal care unește mulțimea, însă m-am înșelat amarnic. După câteva momente de forfotă, fiecărui personaj i-a fost atribuită câte o literă, iar împreună au format cuvântul „capodoperă”. Personajele păreau ușor dezorientate și își dădeau seama că nu Gioconda reprezintă adevărata capodoperă, ci noi, publicul. Mesajul piesei de teatru este pus în lumină printr-o atmosferă haotică, absurdă și abstractă. Chiar eu m-am întrebat de ce totul se învârte nebunește în jurul Giocondei, fără să înțeleg rostul acestei agitații. Ei bine, ea reprezintă o ironie care reflectă viața în care trăim. Adesea tindem să găsim tot felul de lucruri pe care să le ridicăm în slăvi. De asemenea, ținem seama de ceea ce societatea ne învață să etichetăm drept valoros, dar uităm ceea ce este cu adevărat cel mai fascinant și mai de preț: să ne prețuim pe noi înșine.

De câte ori te-ai privit în oglindă și ți-ai spus că ești o adevărată capodoperă?

Articol realizat de Marina Danciu, voluntar Ideo Ideis, ediția #21