Am plecat de la locul unde s-a proiectat filmul cu inima încă bătând ritmul beat-urilor (și al emoției istorice). Things We Said Today (prescurtat TWST), documentarul hibrid regizat de Andrei Ujică și montat de Dana Bunescu, nu e doar un film despre The Beatles — ci o odă narată și vizuală adusă revoluției culturale teen din 1965, la New York, momentul în care muzica avea greutatea propriilor revolte sociale.

Ce vezi pe ecran?
Filmul reconstruiește weekendul 13‑15 august 1965, când The Beatles au concertat pe Shea Stadium, în plin „weekend al expoziției mondiale” și în umbra revoltelor din Watts. Din arhive – aproximativ 100 de ore de materiale 16 mm și 8 mm –, Ujică și Bunescu realizează o pictură complexă a unei generații la răscruce. Aproximativ 100 de ore au fost utilizate pentru fiecare dintre cele două tipuri de peliculă (newsreel și home movies), în urma unui proces de montaj început în 2012 și finalizat după 12 ani.

Vocea narativă e furnizată de doi adolescenți fictivi, Geoffrey (interpretat de Tommy McCabe) și Judith (Therese Azzara), mesageri implicați într-o epocă devenită simbol. Ei sunt puntea ta către trecut: prima întâlnire cu muzica Beatles, entuziasm, visare — dar și conștientizarea fragilității prezentului devenit istorie.

Nu despre Beatles. Ci despre epocă.
„Nu m-a interesat să fac încă un film despre The Beatles. Din capul locului, m-a interesat să fac un film despre epoca respectivă, sub influența lor” își propune Andrei Ujică, înainte de a deveni un blockbuster archival pentru cinefili.

Perspectiva din locul tinerilor
Privind TWST, am simțit că eu fac parte din acea lume clipită pe peliculă – fiecare față, fiecare stradă filmată, chiar și muzica servesc ca „poezie a orașului”. În film, suntem în locul spectatorului, dar și în pielea unui istoric sensibil. Răbufniri, split‑screen-uri, efecte vizuale semi‑animate de Yann Kebbi – totul topește granița dintre real și reconstrucție artistică.

După proiecția documentarului, Dana Bunescu – cea care a montat filmului – a intrat în dialog cu adolescenți la festivalul Ideo Ideis din Alexandria. Întrebări precum „cât de veridic e documentarul?” au fost răspunse fără ocolișuri:

• Decodarea arhivelor: ”Dana Bunescu” a recomandat tinerilor să descopere și să decodeze propriile arhive (inclusiv de pe telefon, vlogs, discuții de familie), deoarece asta ”facilitează” nu doar dezvoltarea personală, ci și culturală; „nu e un hobby — e o responsabilitate civic‑culturală”.

• Lectura simptomatică a istoriei: a explicat că trebuie să studiezi nu doar anul prezentat în film (1965), dar și anii precedenți și cei următori, ca să înțelegi cauzele și consecințele epocii.

• Realitate VS ficțiune în documentar: „Oricât de axat pe realitate, un documentar conține ficțiune – narațiuni construite pentru a umple goluri. În Things We Said Today, povestea dublă a lui Geoffrey și Judith servește tocmai ca unealta empatică de a te conecta emoțional cu trecutul”. Recomandarea? „Nu fi saturator; alege puncte de contact emoțional față de material – nu doar date.”.

Cred că am învățat că nu e suficient să te uiți. Trebuie să întrebi și să cercetezi – chiar și atunci când ție ți se pare că totul a fost documentat digital. Dana Bunescu ne provoacă: „cum ar arăta un film despre adolescenții din 2025 peste 60 de ani?”. M-a surprins și gândul că videoclipurile personale pot deveni arhivă cu valoare istorică – chiar și momente simple filmate tic‑tac pot deveni documente cultural‑emoționale. Montajul nu e doar tăiat și lipit – e o decizie narativă, artistică și etică: alegerea secvențelor poate schimba complet percepția publică asupra istoriei.

Din perspectiva mea, TWST e un film despre adolescenții care schimbă lumea – nu acum, ci atunci. Dar e o reamintire că noi — generația TikTok, Netflix & Reels — facem deja arhivele istorice ale prezentului. Documentarul ne pune față‑în‑față cu responsabilitatea de a curatoria propriile noastre povești. Dacă ești fan The Beatles, filmul te va duce mai aproape de publicul BeatleManiei. Dacă ești un cinefil curios, te va învăța cum să scrii și să reconstruiești emoțional istoria prin film. Și, dacă ești un simplu adolescent, caută‑te în trecut…. începe și filmează  „istorii de zi cu zi” – s-ar putea să ai un viitor regizor în tine.

Articol realizat de Diana-Nicoleta Petcana, voluntar Ideo Ideis #20 și editat de Șerban Suciu, co-director de comunicare al festivalului.