
Cum am intrat în sală am simțit o energie puternică din partea scenei, o energie ce numai o trupă unită o poate emana. Într-o lume tot mai grăbită, spectacolul „Aripi și Rădăcini” reușește să încetinească timpul și să ne readucă acolo unde totul a început: în curțile bunicilor, în poveștile spuse la gura sobei, în îmbrățișările calde care nu au nevoie de cuvinte. Creat cu emoție și sinceritate de trupa GONG din Roman, acest spectacol este mai mult decât o piesă de teatru – este o scrisoare deschisă către trecut, către rădăcinile noastre.
Montat pe baza unui text adaptat din creațiile lui Ștefan Mitroi Ali, în regia și coregrafia Alicei Florentin, cu scenografia semnată de Cătălina Bostan, spectacolul s-a născut dintr-un proces profund de introspecție și creație colectivă. Construcția sa a pornit de la povești personale, fragmente de viață reală ale membrilor trupei, care au adus pe scenă experiențe autentice legate de bunici, copilărie și tradiții.
Spectacolul a fost construit cu grijă, prin adăugarea treptată a poveștilor personale, iar mișcarea scenică a prins contur după finalizarea textului, într-un proces fluid, încărcat de semnificație. La final, spectacolul s-a transformat într-un omagiu adus persoanelor dragi, în special bunicilor, care devin, simbolic, rădăcinile noastre.
Distribuția, formată din tineri talentați – Izabela Ichim (Iza), Fabian Bertalan (Fabi), Cezara Gotcu (Cezara), Cătălin Hazi (Hazi), Ioana Apetrei (Ioana), Maria Mîrza (Maria), Maya Apostol (Maya), Ioana Dominte (Ioana), Flavia Arcana (Flavia), Elga Țurcanu (Elga), Theodora Terinte (Theo) și Ștefan Diaconu (Ștefan) – a dat viață unei lumi în care emoțiile curg firesc, iar trecutul redevine prezent.
Tinerii din trupa GONG ne-au povestit și despre munca din spatele acestui spectacol emoționant. Un moment de maximă emoție a fost finalul spectacolului, construit în urma unui exercițiu special: actorii au extras fragmente esențiale din scrisorile scrise pentru bunicii lor, fragmente care au fost apoi integrate scenic, conform spuselor tinerilor, dând naștere unui final profund și memorabil. Textul a fost adaptat constant pentru a se mula pe specificul trupei, iar repetițiile numeroase au contribuit nu doar la crearea unei piese solide, ci și la formarea unei conexiuni reale între membrii echipei.
Mai mult decât actori – o echipă, o familie
Membrii trupei GONG au înțeles că o trupă de teatru nu înseamnă doar colegi de scenă, ci prieteni înainte de toate. Au subliniat importanța unei relații umane solide în spatele oricărei creații de durată: „Sfatul nostru pentru trupele mai longevive? Să fiți mai întâi prieteni, apoi colegi – conexiunea dintre voi face toată diferența”. Au vorbit despre respect, disciplină, ascultare, emoție și atenție – valori care i-au însoțit pe parcursul întregului proces de creație și care au fost vizibile pe scenă în fiecare gest și fiecare replică.
„Aripi și Rădăcini” nu este doar un titlu,nu este doar un spectacol care va rămâne cu tine. Este o metaforă a ceea ce suntem – cu rădăcini puternice în trecutul nostru familial și cultural, dar cu aripi care ne poartă spre viitor, ghidați de amintirile și lecțiile lăsate de cei care ne-au iubit necondiționat. Trupa Gong din Roman a reușit, prin acest spectacol, să creeze o punte între generații, între trecut și prezent, între scenă și public. Iar emoția transmisă nu se uită ușor.
Articol realizat de Diana-Nicoleta Petcana, voluntar Ideo Ideis #20