Povestea Sorinei Ștefănescu cu Ideo Ideis începe în 2010, cu un telefon surprinzător, și de atunci nu s-a mai desprins de festival. Ca directoare a departamentului artistic, dar mai ales ca om care crede în solidaritate și în puterea întâlnirilor autentice, Sorina vede în Ideo mai mult decât un eveniment – îl vede ca pe un spațiu viu, unde greșelile se transformă în solidaritate, iar adolescenții necunoscuți devin prieteni care se aplaudă pe scenă. În textul ei, vorbește despre vibrația aparte a festivalului, despre bucuria de a-l trăi an de an și despre acele clipe rare care îți rămân pentru totdeauna. Acum te invităm să citești chiar cuvintele Sorinei, în cadrul campaniei Generația Ideo Ideis.

Sorina Ștefănescu: „Eu fac parte din Festivalul Ideo Ideis pentru că, în 2010, la ediția a 6-a, am primit un telefon de la Alexandru Ion care m-a invitat să particip ca trainer. Glumesc un pic, dar ăsta a fost începutul. Și de atunci am rămas cu inima în festival.

Fac parte din Ideo Ideis pentru că aici am întâlnit oameni cu aceleași valori ca mine, oameni dornici să investească într-un vis și care sunt foarte bine pregătiți. Am ales să continui pentru că acest festival are o atmosferă specială, o vibrație care ține loc de vacanță și te umple de energie. Pentru mine, cea mai plăcută parte din festival este momentul în care apare o greșeală sau o neconcordanță de organizare și întreaga echipă pune umărul ca să treacă peste acel „hop”. Este unul dintre momentele mele preferate: solidaritatea și susținerea reciprocă a echipei. E ceva prețios și tot mai rar în societatea noastră.

Bineînțeles, mă bucur și când primim feedback pozitiv de la participanți legat de ateliere sau când văd bucuria cu care tineri (care cu doar patru zile înainte nu se cunoșteau) ajung să se aplaude și să se susțină pe scenă atunci când își prezintă spectacolele. Se creează niște legături speciale în festival, care durează ani de zile.

Chiar și în pandemie, când a fost cel mai greu, am trăit o senzație de libertate cum rar se întâmplă. Probabil e nevoie de un strop din „inconștiența” adolescenței pentru ca un astfel de moment vesel să apară. Festivalul se împărțise atunci în Capsule, iar eu ajunsesem trainer la Câmpina. După ce am terminat atelierul de actorie (care se ținea în aer liber), a urmat cel de dans, susținut de Ioana Marchidan. Am rămas să-i privesc, fiind ultima zi. La un moment dat, a început să plouă puternic, în timp ce soarele strălucea pe cer. Participanții nu au vrut să se oprească. Au continuat dansul pe terenul de fotbal, în ploaia aceea de vară, sub un curcubeu imens. A fost o senzație de celebrare a bucuriei de a fi prezent într-un moment, în natură, alături de mulți oameni — cum rar mi se întâmplă”

Credit foto: Larisa Baltă

Când citești ce scrie Sorina, ai senzația că festivalul se naște din momente mici, dar irepetabile: o greșeală trecută împreună, o ploaie de vară sub care dansul continuă, un curcubeu care apare exact atunci când trebuie. Și poate că asta rămâne după povestea ei: că Ideo Ideis nu trăiește doar în program sau în afișe, ci în bucuria aceea simplă de a fi împreună, cu toată inima.

Generația Ideo Ideis este campania prin care strângem poveștile noastre cu festivalul, acum, la 20 de ani de când Alexandria găzduiește această aventură. Ce ne leagă de Ideo – emoțional, personal, profesional, uman – capătă formă în texte ca acesta. Dacă ai citit textul acesta și ai simțit gustul crochetelor de pui de la Conciato, e bine să știi că ne poți trimite și tu o poveste cu Ideo Ideis. Ne-am bucura să o primim pe e-mail, la [email protected].