Povestea lui Bogdan Bogdănoiu cu Ideo Ideis începe la 17 ani, când a venit pentru prima dată la festival ca membru al trupei „Atelierul de Teatru” din Botoșani. Drumul de 12 ore cu trenul, voluntarii care îl așteptau în gară cu pancarte și prăjituri de casă și energia primei ediții l-au făcut să simtă că intră într-un tărâm magic. De atunci, traseul lui Bogdan a crescut împreună cu cel al festivalului: de la participant adolescent la observator, apoi trainer, iar astăzi coordonator al Departamentului de Evenimente outdoor și al Capsulelor de Teatru și Deșteptări. În textul de mai jos, Bogdan își deschide povestea cu Ideo – o poveste despre recunoștință, despre cum se transformă un participant în facilitator și despre puterea teatrului de a planta semințe care vor crește în comunități întregi. Acum te invităm să citești chiar cuvintele lui Bogdan, în cadrul campaniei Generația Ideo Ideis.

Bogdan Bogdănoiu: Salut! Numele meu este Bogdan Bogdănoiu, am 26 de ani, sunt actor și manager cultural, coordonator al Departamentului de Evenimente outdoor în cadrul Festivalului, dar și coordonator al Capsulelor de Teatru și Deșteptări Ideo Ideis.

Însă povestea mea în ceea ce înseamnă Ideo Ideis începe cu Bogdan de la vârsta de 17 ani, pe vremea când făceam parte din trupa Atelierul de teatru Botoșani și tot în vremea când am ajuns la prima mea ediție de Ideo. Cum nu cred că nimic nu este întâmplător, prima ediție a fost ediția a XI-a cu tema „facem și noi niște EMPATIE?”. Era prima dată pentru mine când plecam atât de departe de acasă și țin minte că drumul până la Alexandria (12 ore cu trenul) dar și prima impresie a orașului (voluntarii care ne așteptau cu pancarte cu numele trupei și cu cookies făcute în casă) mi-a dat un sentiment de tărâm magic. Intram pentru prima dată în ceea ce aș putea numi acum „lumea profesionistă a teatrului adolescent”. Mai țin minte și că era o mare mândrie pentru fiecare trupă care era selectată să participe la Ideo, un fel de prim eșalon al trupelor de teatru. Rămăsesem profund impresionat de nivelul și anvergura festivalului, de tot training-ul de care am avut parte și pe care mi-aș fi dorit să îl continuu.

Am fost selectați și la ediția a XII-a cu tema „Pe tine cine te minte?”. Ca adolescent mă simțeam bine să iau parte la un festival dedicat nouă, un festival care își propunea să fie nu doar un loc de întâlnire ci și un spațiu de dialog pentru tematici care chiar ne dureau sau despre care nici măcar nu ne gândiserăm concret pentru că nu aveam contextul în orașul meu natal (Botoșani, sau Boston Siti cum îi spuneam pe atunci). Bineînțeles faptul că trupa noastră fusese selectată pentru al doilea an la rând să participe la Ideo (pentru al n-lea an la rând, de fapt, doar că n-am știut niciodată foarte multe lucruri despre generațiile de dinaintea noastră) ne oferea și un soi de încredere în noi, în skill-urile noastre, în valorile noastre. Exista și o formă de „cool-eală” printre noi întrucât devenisem „veterani” (N.B. veteranii erau de obicei membrii din clasele XI-XII care participaseră la cele mai multe festivaluri și/sau erau de cel mai mult timp în trupă, asta aducea cu sine faptul că ajunseseră să se cunoască cu fotografii festivalului, cu traineri, poate chiar cu actori, regizori etc.). And it was soooo good!

Implicarea mea profesională în Ideo Ideis a început în anul 2021, mai concret în momentul în care Denisa Nicolae (căreia îi mulțumesc din inimă pentru că a deschis acest drum pentru mine) m-a invitat să iau parte la prima ediție a Taberei de arte performative și revelații în calitate de junior trainer. În acel an, în acel loc, cred că e prima dată când m-am întrebat pe bune ce înseamnă dezvoltarea umană, în toate sensurile ei, cum se manifestă aceasta și cel mai important cum se produce această dezvoltare la vârsta la care experiențele de care ai parte sunt formatoare, poate chiar definitorii. Am avut norocul să lucrez cu regizorul Matei Lucaci-Grünberg, unul dintre regizorii tineri, care înțelege importanța demersului Ideo. Rolul meu în acel proiect a fost unul mai degrabă administrativ (aptitudine pe care aveam să o conștientizez și să o cultiv mult mai târziu), iar la finalul săptămânii de tabără s-a întâmplat și incidentul care m-a adus în punctul în care mă aflu astăzi: Liviu Romanescu (un om foarte drag mie și căruia îi voi fi veșnic recunoscător) a venit cu propunerea de a participa la ediția din acel an a festivalului în calitate de observator (ediția XVI, cu tema „(Re)descoperă”).

În calitate de observator am avut ocazia să învăț mai multe despre oraș, despre oamenii săi, despre toată munca din spatele a ceea ce se vede din festival și cumva toate astea au contribuit la imaginea de univers magic pe care o păstrasem din adolescență. Tot în ediția respectivă am fost martor la nașterea unor direcții în care s-a dezvoltat festivalul ulterior: realizarea primelor murale în Alexandria, maparea orașului cu puncte de interes pentru festival etc.

Anul următor am intrat propriu-zis în echipa de organizare, doar că, inițial, trebuia să fiu executive-ul Iuliei Samson pe zona de ateliere. Însă, după o vizită de lucru în Alexandria și un scouting de locații desfășurat împreună cu Sorina Ștefănescu îmi place să cred că am contribuit la dezvoltarea structurii festivalului, întrucât Departamentul Evenimente a fost scindat în Departamentul de Evenimente indoor/ Departamentul de Evenimente outdoor, cel din urmă fiind cel din care fac parte de la înființarea lui și până în prezent.

Despre Departamentul de Evenimente outdoor pot să spun că atinge o altă componentă a festivalului, cea dedicată comunității din Alexandria. Cumva, ăsta e unul dintre lucrurile care mă motivează în ceea ce privește Ideo, gândul că munca depusă în cadrul departamentului și al festivalului contribuie la dezvoltarea comunității din Alexandria, aduce o pată de culoare, dezvoltă mentalități sau cel puțin atrage atenția și scoate din monotonia inerției un oraș întreg. Multe dintre activitățile din outdoor sunt destinate mai degrabă copiilor decât adolescenților și realizarea unor astfel de evenimente îți lasă senzația că undeva ai plantat o sămânță care peste ani va rodi și va crește foarte frumos.

Totuși, motivațiile mele în ceea ce privește Ideo Ideis sunt puțin mai ample. În continuare cred în puterea teatrului și a artelor alăturate de a fi motoare de educare, de a genera valori, de a insufla pasiunea și cred că vârsta adolescenței este perioada cea mai potrivită pentru a (te) descoperi, pentru a (te) dezvolta și pentru a trăi cele mai sincere emoții și sentimente. Fac parte din echipa Ideo Ideis în primul rând ca o formă de recunoștință pentru cei de dinaintea mea, care mi-au oferit experiențe formatoare de neuitat pe vremea când eram adolescent/participant la festival. Mai apoi, continui să fac parte din echipa Ideo Ideis și să lucrez la acest proiect pentru că vreau ca și alți tineri să aibă parte de experiența asta, să aibă ocazia să vadă și să simtă că se poate și altfel, să capete siguranță de sine, să (se) chestioneze și să se bucure într-un mod constructiv.

Lucrul cu adolescenții e plin de cunoaștere, iar traseul acesteia este ambi-direcțional. Am învățat asta când am fost coordonatorul Taberei de arte performative și revelații, în cadrul proiectului #experiențaIdeoIdeis. Traseul participanților, care au trecut mai întâi prin Capsule, mai apoi prin Tabără, iar în final ai ajuns la Festival, mi se pare un parcurs care poate constitui un program de educație real. Din postura facilitatorului nu am putut să nu observ energia, curiozitatea, încrederea molipsitoare ale adolescenților. Asta a lovit ca un fel de reminder că viața nu e doar despre job(-uri), despre încrâncenare și luptă, despre nevoi, neliniști și incertitudini. Lucrul cu adolescenții, chiar și statul prin preajma lor, e vindicativ. E ca o gură de aer care îți descarcă plămânii aflați aproape de implozia grijii.

Judecând după cele istorisite mai sus, pasul pe care l-am făcut recent, acceptul de a deveni coordonatorul Capsulelor de Teatru și Deșteptări Ideo Ideis, pare unul cu sens. Dar adevărul este că (încă) nu știu sigur ce voi face sau unde vreau să ajung cu el. Cred că de fapt punctul de vedere ar trebui să fie unul macro. Modelul Ideo, experiența, cunoașterea, întreg procesul, toate să fie comprimate și ușor transportabile în comunități mici, închise. Pe lângă experiența participanților în sine, devine și o modalitate de a duce și a preda mai departe un model de bune practici în comunitățile respective, în speranța că va fi preluat și replicat pentru nevoile de acolo.

Ce înseamnă Ideo pentru mine? Multe: amintiri, adolescență, energie, empatie, cazarea de la ștrand, spectacole minunate văzute prin ochii unui adolescent, prietenii, generații, prieteni vechi, oameni speciali și dragi, (re)descoperire, echipă, dezvoltare, contribuție, respect, recunoștință, exercițiu de management, liniște. Mulțumesc Ideo Ideis pentru ceea ce ești și pentru ceea ce îmi oferi. Și ca să îți răspund la întrebarea pe care mi-ai adresat-o cu ani în urmă: DA, facem și noi niște empatie!

Când citești ce scrie Bogdan, simți cum festivalul prinde contur în straturi: adolescență, prietenii, spectacole, descoperiri, echipă, recunoștință. Povestea lui arată cum Ideo Ideis nu e doar o experiență punctuală, ci un parcurs care se întinde pe ani și care modelează nu doar oameni, ci și comunități. Iar aici intră și sensul campaniei Generația Ideo Ideis: la 20 de ani de festival, adunăm poveștile celor care au crescut împreună cu el, fie ca participanți, fie ca organizatori, fie ca spectatori care au rămas aproape. Sunt amintiri, momente și revelații care spun mai bine decât orice afiș de ce Ideo continuă să existe. Și, desigur, peste toate plutește și un ritual comun, universal: crochetele de pui de la Conciato. Dacă ai și tu o poveste cu Ideo, o așteptăm cu drag la [email protected].